Hainele cele noi ale ÎMPĂ-dure

Sunt trei ani de cand nu am mai scris pe acest blog, nu ca as fi scris foarte mult inainte. Motivele sunt diverse: nu intra in preocuparile mele, sunt o fire mai discreta, prefer sa imi pastrez parerile pentru mine, imi este lehamite sa intru in polemici, nu de alta, dar e teribil de greu sa polemizezi cu cineva, iar cei care vaneaza polemici, mai ales pe internet, sunt mult prea virulenti si siguri pe parerile lor pentru gustul meu, etc. Dar, incurajat de un prieten, m-am hotarat că aș avea ceva de zis:

La ora actuala joc in zece spectacole in Bucuresti, iar in serile in care nu am spectacol, merg sa imi vad colegii, cateodata mai prind si cate un concert, film, sau alte evenimente culturale. Ma preocupa/ingrijoreaza de ceva vreme reactia spectatorilor. Pana la un moment m-am gandit ca s-ar putea să am eu ghinionul să se nimerească la spectacolele mele cei mai "nedusi" la teatru spectatori din lume, dar, vizitand si alte institutii de cultura, am observat ca nu sunt singurul ghionist, ci, mai degraba, avem de-a face cu o ingrijoratoare lipsa de educatie a celor care evident că trec foarte rar pragul unui teatru, cinematograf, sala de spectacole etc. Mai precis, habar nu au sa se poarte. Este cat se poate de clar ca nu din rautate sau cu rea-vointa se comporta ca niste elefanti într-un magazin de porțelanuri, ci din necunoastere si din lipsa celei mai vagi idei despre locul in care se afla. Mai bine zis, habar n-au ce li se intampla. Telefoane care suna, comentarii zgomotoase, poze cu bliț, traducerea actiunii (adica povestesc cu voce tare ceea ce vad pe scena), aplauze in timp ce artistul cântă live, pungi de plastic foșnite, mame cu copii gălăgioși, mai completați voi cu experiențele voastre. Nu mai vorbesc despre vestimentatie, hai să presupunem sau să acceptăm că vremurile s-au schimbat, deși îmi aduc aminte că părinții mei mă îmbrăcau cu ce aveam mai bun atunci când mergeam la un spectacol. Pe scurt, nu este tocmai usor sa te concentrezi cand in sala ai un public care te concureaza la nivel de replica si spontaneitate. (Dar aveti rabdare sa cititi pana la capat, caci am de gand sa nu dau vina pe el, publicul.) Si nu se intampla doar la teatru. Nu stiu cand ati fost ultima data la un cinematograf; personal am inceput sa merg in zile si la ore cand stiu ca e gol cinematograful. 

Nu mai departe de ieri, la reprezentatia celor de la Cirque du Soleil, cu toate ca publicul a fost rugat sa nu faca poze cu bliț, ca să nu orbească saltimbancul și acesta să își rupă gâtul, credeți că s-a abținut cineva? Nu. Credeți că au fost mulți părinți care le-au spus copiilor să nu urle în gura mare pentru că deranjează în jur? Nu..prea. Și să luăm în calcul că în sală erau oameni care și-au perims să dea până la 100 de euro pe bilet, deci, putem presupune că nu fac parte din categoria oamenilor cu nevoi, care numai de cărți și teatru nu au ei bani.

Aceasta stare generală a halului de public pe care il avem imi aduce aminte de o intamplare anecdotica pe care mi-a povestit-o o prietena. Juca intr-un spectacol pentru copii,"Hainele cele noi ale Împăratului” de Hans Christian Andersen, iar atunci cand celor mici li s-a spus: "Copii, astăzi vă vom spune povestea: Hainele cele noi ale ÎMPĂ...” mai multi copii au  completat firesc: ..DUREEE”. Raspunsul a venit natural. Firește, erau niște copii, greșeala lor era nostimă și involuntară. Au raspuns instictiv, la fel cum au si reactionat mai departe, razand sau protestand zgomotos in functie de actiunea piesei.

O mare parte a publicului nu este departe de morala intamplarii de mai sus. Ei sunt sinceri, se bucura sincer, se intristeaza la fel de sincer, comenteaza dupa "cum le vine", cu gura pâna la urechi, sau lovind cu picioarele in scaunul din fata într-o criză de râs, sau amuzându-se la analogiile pe care le fac in functie de ce mai stiu si ei. Dar n-ai cum sa te superi pe el, publicul cel fără de ținută. Îți rămâne totuși un gust amar și o întrebare: De ce au ajuns oamenii aceștia în situația asta?

Sincer, cred că nu este vina lor. Este vina vremurilor proaste pentru cultura pe care le traim. Este vina ofertei culturale slabe si lipsite de consistenta. Mai aproape de ceea ce ma doare pe mine, este vina oamenilor de teatru care nu sunt preocupați de publicul lor și care, s-o spunem direct, sunt cateodata cei mai galagiosi și indecenți  spectatori pe care ii poti avea. Este vina numărului mic de teatre (14 teatre subventionate la două milioane de locuitori!!!) și a artiștilor prea puțin interesați de adevăratul lor scop în cetate, acela de a contribui cu ceva (oricât, orice) la dezvoltarea comunității. Să ma ierte cei care nu se regasesc in aceasta descriere, sunt cativa, dar prea putini. Este vina noastră, a tuturor, că ne lăsăm angrenați în subiecte lipsite de relevanță și uităm să ne cerem dreptul la Cultura fără de care, nu am fost, nu suntem și nu vom fi altceva decât niște sălbatici într-o lume pe care nu avem cum s-o înțelegem.

Ingeri in America

Joi 9 februarie prima parte: "Sfarsitul Lumii e Aproape" si Vineri 10 februarie partea a II-a "Perestroika" de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis

cu
Virginia Mirea
Adrian Nicolae
George Costin
Alexandru Ion
George Ivascu
Cristiana Raduta Bobic
Sorin Miron
Nicoleta Hancu


scenografia - Adriana Grand
directia de scena - Victor Ioan Frunza

http://sensotv.ro/arte/Spectacole-3010/ingeri-in-america-sfarsitul-lumii-e-aproape#/0

Jocuri si Viata

Duminica, 15 ianuarie, de la ora 14.30 pe TVR Cultural, se va dufiza interviul din cadrul emisiunii Jocuri si Viata.

http://www.tvr.ro/program.php?c=3&d=1&z=0

Caligula - Camus

azi, la 22.30 pe TVR Cultural, Caligula de A. Camus. directia de scena Victor Ioan Frunza, scenografia Grand Adriana

bursa RIFF

astazi am participat la lansarea oficiala a bursei RIFF "pentru sustinerea financiara a celor care definesc spiritul tanar si performanta de exceptie in teatrul romanesc" oferita de RIFF Holding International prin intermediul Asociatiei pentru Studii si Cercetari in Domeniul Teatrului Euro-Thalia. Bursa i-a fost oferita lui Marius Manole. actiunea mi s-a parut un gest cu totul deosebit. felicitari!

interviu Yorick.ro

George Costin a jucat în opt teatre, în ţară şi în Bucureşti. Este unul dintre actorii tineri cei mai apreciaţi. A fost angajat la Teatrul din Baia Mare, iar acum este colaborator al mai multor teatre, printre care Teatrul de Comedie din Bucureşti. Despre măsurile Guvernului?! „Dacă n-au reuşit să taie din pensii, au mărit TVA-ul. Sunt convins că dacă nu reuşesc să dea actorii afară o să găsească ei altceva. Am senzaţia că e mai mult o ambiţie decât o încercare de rezolvare a unei situaţii.”

Cum comentezi odiseea Ordonanţei 63/2010? Pe tine, personal, te afectează în vreun fel?

Da, mă afectează şi ca om, şi ca om de teatru. Dar în primul rând ca actor. E un lucru care afectează toată comunitatea teatrală. Într-o vreme, actorii erau „prestatori de servicii artistice”. Dacă aşa spune legea, aşa suntem… funcţionari. Dar şi funcţionarii ăştia, dacă tot sunt împărţiţi pe atâtea calupuri de la actori până la cei care lucrează la finanţe, totuşi, ar trebui făcută o diferenţiere. Şi dacă ar fi să spunem că suntem funcţionari – ceea ce nu ne onorează – dar, mă rog, să acceptăm termenul, totuşi mi se pare că nu le poţi pune pe toate într-o singură oală. E o eroare, este un tăvălug care trece orbeşte peste bugetari şi peste toată lumea fără o analiză serioasă. Deci este foarte clar că ce au făcut ei nu a presupus nici un fel de analiză a situaţiei din teatre şi a bugetarilor în general. E clar că s-a făcut la grămadă.

În aceste condiţii, posibilităţile pentru un actor tânăr devin aproape inexistente. Şi aşa este destul de dificil pentru un actor să facă performanţă în meseria asta, e din ce în ce mai greu. Acum, tăindu-se salarii, şanse, posturi, orice – mai au capul să ni-l taie – şansele vor fi mai mici, mai puţine. Asta într-o lume teatrală normală ar crea concurenţă şi ai spune că e un lucru bun. Dar concurenţa se poate crea pe un suport bun. Ok, să fie greu să ajungi acolo… dar când ajungi acolo ca tânăr actor să fii şi plătit. Dacă tot concurezi cu 200 de actori pentru un post – ca să dau, aşa, un exemplu – se presupune că atunci când îl câştigi ai într-adevăr o satisfacţie. Şi nu mă refer numai la faptul că eşti aplaudat la final de spectacol. Trebuie să şi trăieşti din ceea ce faci. Un profesionist până la urmă asta este. Un om care trăieşte din ceea ce face. Or, toată această situaţie va duce la o deprofesionalizare a instituţiilor de cultură.

Crezi în promisiunea guvernanţilor că lucrurile “s-au rezolvat” sau te temi ca pericolul va reapărea?

La ambiţia de care dau dovadă premierul Boc, preşedintele Băsescu şi toţi cei care ne conduc sunt convins că vor găsi alte soluţii. E clar că ei şi-au pus în gând să facă lucrul ăsta şi e clar că în ultima vreme ce-şi pun în gând fac trecând peste cadavre. Dacă n-au reuşit să taie din pensii, au mărit TVA-ul. Sunt convins că dacă nu reuşesc să dea actorii afară o să găsească ei altceva. Am senzaţia că e mai mult o ambiţie decât o încercare de rezolvare a unei situaţii. Nu ştiu, poate luna viitoare, săptămâna viitoare, vom mai afla lucruri noi despre viitorul nostru…

Din punctul tău de vedere şi din experienţa ta, în teatre în acest moment este exces de personal sau e nevoie de personal?

Nu e loc de dat oameni afară. Din ce ştiu eu, pe unde am lucrat, s-au externalizat servicii. Sunt teatre care nu mai au ateliere, care n-au croitori, n-au maşinişti. Şi aşa e criză de personal. Nu ştiu care director de teatru ar putea să spună „Dom’le, am prea mulţi croitori şi nu ştiu ce să mai fac cu ei”. Sau prea mulţi peruchieri. Dimpotrivă, este un mare deficit de personal calificat. Asta o dată. Iar în ceea ce-i priveşte pe actori… Să-i punem laolaltă cu personalul tehnic iar mi se pare ceva în neregulă. Eu cred că sunt prea mulţi actori care n-au unde să joace. E dificil şi periculos să contabilizezi cât joacă un actor. Poate sunt unii care joacă mai puţin şi au salarii mai mari decât unii care joacă mai mult, asta cu siguranţă aşa este. Se întâmplă de multe ori să fie actori plătiţi mai bine ca alţii şi să joace foarte puţin sau deloc. Dar, dacă punem problema de bani, salariile sunt atât de mici, oricum ar fi ele, încât nu cred că e un criteriu să dai afară oameni. Şi nu cred că va ajuta cu nimic bugetul. Plus că eu mai cred ceva. Directorii de teatre vor fi nevoiţi să găsească soluţii. Or, soluţiile s-ar putea să se trezească guvernanţii noştri că sunt mai costisitoare decât dacă ai fi păstrat acei oameni. Pentru că este mult mai scump pentru un teatru să plătească un colaborator – un actor sau un serviciu – decât să-l aibă angajat.

Sunt opt teatre în care am jucat. Nu cred că este un teatru unde să nu-l fi auzit pe director că nu se plânge de lipsă de personal. Nu vorbim numai de actori… Pentru că salariile sunt mici, puţină lume acceptă sacrificiul de a lucra muncă de maşinist sau de croitor. Totuşi, presupune o pregătire, nu e ceva foarte uşor. E destul de greu să atragi oamenii să lucreze acolo, într-un teatru. Volumul de muncă e mult prea mare raportat la salariul pe care-l câştigi. Iar acum, dimpotrivă, să tai şi din salarii 25 la sută, să măreşti şi TVA-ul, şi să-i dai şi pe oameni afară, mie mi se pare un genocid…

Cum te afectează Ordonanţa privind drepturile de autor, care presupune o creştere a cotei forfetare de la 20 la 40 la sută? Şi ce repercusiuni are asta asupra teatrului?

Pe-asta o uitasem… Că sunt deja prea multe. Informaţiile sunt foarte contradictorii. Niciodată nu ştii când, niciodată nu ştii cât, te trezeşti că o lege este constituţională sau neconstituţională, este un haos general şi din asta toată lumea are de suferit. Eu nu ştiu, de exemplu, ce taxe vom mai plăti pentru drepturile de autor, nimeni nu ştie, dacă întrebi toată lumea îţi răspunde: „aşteptăm, încă nu ştim, s-a spus…”

Dar de ce să crească doar la 40 la sută şi nu la 80 la sută? Este ridicol. Nici nu-ţi mai vine să vorbeşti. Despre actori, cel puţin în ultima vreme, toată lumea a avut aşa o părere „Vai, sărăcuţii de ei, ăia care şi-aşa câştigă puţin!”. Să vezi cum o să fim priviţi acum. Suntem o mână de oameni care până acum erau plătiţi prost, vom fi plătiţi şi mai prost şi nu ştiu ce poate să iasă bun de aici. Producţia unui spectacol de teatru va fi din ce în ce mai dificilă. Mă întreb cum vei mai putea monta „Hamlet” care are peste 15 personaje importante. Dar poate că e un lucru bun, poate că o să înceapă să se scrie piese cu două-trei personaje care stau pe două scaune. Poate că dramaturgii ne ajută cu această ocazie să ne scrie piese de jucat pe bani puţini şi fără prea mulţi actori.

Piese de criză…

Da, fie, piese de criză…

E criză, oamenii sunt afectaţi din toate punctele de vedere. A proteja cultura, teatrul în acest moment este un moft?

Nu, nu cred că e un moft. Probabil că multă lume percepe un pic altfel arta, ca pe un lux, ca pe un moft, iar pe actori ca pe nişte trântori care stau acolo şi mănâncă banul public. Sunt convins că asta este percepţia celor care ne conduc şi a multor altora. Dar cred că orice civilizaţie de pe planeta asta nu a fost nimic atâta timp cât n-a avut cultură. Ok, să taie cultura. Ar fi interesant de făcut un experiment. Cu ocazia asta poate guvernanţii noştri o să-l facă. Tăiaţi, dom’le, tot ce înseamnă cultură. Nici comuniştii n-au făcut asta. Sunt curios ce se întâmplă. Ok, fără teatru… Hai să vedem cum e fără teatru, fără cărţi… cred că un dezastru. O ţară fără cultură nu înseamnă nimic, este o funie de nisip pe care o mătură un val rapid.

Monica Andronescu

sursa www.yorick.ro