actor

Sol Invictus

luni, 22 august 2011

Ingeri in America - Adevarul.ro

FOTOGALERIE România va avea pentru prima oară teatru în serial


Nicoleta Hâncu şi Adrian Nicolae, în prim-plan, scenă din spectacolul „Îngeri în America“

FOTOGRAFII : TEATRUL METROPOLIS/ADRIANA GRAND

Nicoleta Hâncu şi Adrian Nicolae, în prim-plan, scenă din spectacolul „Îngeri în America“

La Teatrul Metropolis din Bucureşti se repetă piesa „Îngeri în America“, de Tony Kushner, producţie alcătuită din două spectacole regizate de Victor Ioan Frunză. Este pentru prima dată când conceptul de „teatru în serial“ se va concretiza pe o scenă din România. Producţia va avea premiera oficială la începutul noii stagiuni.

Considerate printre cele mai importante zece texte dramatice ale secolului trecut, cele două piese ale dramaturgului Tony Kushner, „Apropierea mileniului" şi „Perestroika", reunite sub titlul „Îngeri în America", vor fi pentru prima dată reprezentate integral în România. Iar noutatea absolută constă în faptul că regizorul Victor Ioan Frunză aduce, cu acest prilej, pe o scenă autohtonă noţiunea de „teatru în serial".

Percepută, la începutul anilor '90 când a fost scrisă, drept un manifest al drepturilor mişcării gay, piesa, în două părţi, a fost distinsă în 1993 cu Premiul Pulitzer. Victor Ioan Frunză a declarat pentru „Adevărul" că-şi propune să dezvăluie însă celelalte laturi ale textelor, şi anume dimensiunea religioasă, construind un spectacol în două părţi, „volumul unu" şi „volumul doi", aşa cum le numeau actorii la repetiţii.

Universul lui Kushner este construit de regizor şi de scenografa Adriana Grand ca un fel de sală de aşteptare, care ar putea fi, în aceeaşi măsură, de metrou sau de policlinică. Un univers neprimitor, din care Dumnezeu a fugit şi în care îngerii au cu totul alte înfăţişări decât cele canonice.

George Ivaşcu şi Virginia Mirea, la repetiţie

Fără „trucuri obişnuite"

Dincolo de provocarea pe care o lansează autorul, aceea ca toate rolurile să fie jucate doar de opt actori, cu recomandarea ca partiturile femeilor să fie interpretate de bărbaţi şi invers, scenariul aduce şi imaginea unei fiinţe nepământeşti. „Textul pune serioase probleme de scenotehnică", explică regizorul, „pentru că este vorba despre o apariţie supranaturală a acestui înger coborât pe pământ".

Victor Ioan Frunză precizează: „N-am vrut să apelez la trucurile obişnuite, pentru că am înţeles că nu am nicio şansă, pe de o parte din pricina decăderii stupefiante a scenotehnicii din teatrele din România, iar pe de altă parte pentru că acum mi‑am dat seama (deşi sunt un om care a făcut multe superproducţii), că nu asta e zona în care ar trebui să merg. Şi ceea ce m-a influenţat foarte mult a fost una dintre expoziţiile Adrianei Grand, numită «Îngeri industriali», de la Budapesta. Atunci m-am gândit că poate aşa ar trebui să arate îngerii...".

Nicoleta Hâncu, George Costin şi Virginia Mirea discută detalii despre rolurile interpretate

O zi petrecută în sala de repetiţii cu cei opt interpreţi, doi dintre ei actori consacraţi, George Ivaşcu şi Virginia Mirea, dezvăluie, dincolo de micile secrete ale lucrului efectiv cu personajele şi cu lumea lor, un univers special, care, în cazul acestui spectacol, se creează în timp real şi e de fiecare dată altfel. Spectacolul este, în fapt, format din două montări diferite, dar dependente una de alta. Personajele, psihologia lor, atmosfera, decorul, totul evoluează. Ceea ce se conturează în prima parte, „Apropierea mileniului", continuă şi se desăvârşeşte în cea de-a doua parte, numită „Perestroika".

Spectatorul poate alege să vadă doar unul dintre spectacole, întrucât ele urmează a fi reprezentate fie în seri diferite, fie cu o pauză de câteva ore între ele, în funcţie de marketingul teatrului. Dar cel care nu le va urmări în evoluţie va pierde esenţa transformărilor care se petrec şi va rata misterul, consideră regizorul. „În ambele spectacole joacă aceiaşi actori, iar caracterele lor apar în amândouă textele şi evoluţiile sunt spectaculoase".

„În căutarea unui nou Mesia"

Scenografa Adriana Grand propune pentru aceste montări un decor care evoluează odată cu personajele şi, în acelaşi timp, un adevărat happening plastic, întrucât el se creează în timp real. Una dintre actriţe, care interpretează o toxicomană, înspăimântată de contactul cu oamenii şi izolată în dormitorul ei, începe să-l vopsească. Şi de acolo, ajunge să vopsească lumea întreagă... „Plecând din camera ei, ea începe să vopsească absolut tot, schiţează oamenii de care îi e frică. E un decor care va fi întotdeauna diferit, pentru că actriţa care joacă nu va putea vopsi niciodată la fel. Decorul e în evoluţie permanentă", explică Adriana Grand. În partea a doua, transformarea este tulburătoare. Sala mare de aşteptare, pereţii plini de mâzgălituri şi desene se transformă în Zidului Berlinului, cu toate acele graffiti protestatare bine cunoscute.

În această lume, Victor Ioan Frunză îşi plasează personajele, mărturisindu-şi în acelaşi timp spaimele pe care un astfel de text le poate stârni: „E vorba despre o ţesătură dramatică care de multe ori îmi provoacă frică".

Iar dimensiunea religioasă pe care el îşi construieşte montarea cu siguranţă va isca nenumărate dispute. „Este o piesă religioasă, despre un Dumnezeu care e dorit, dar care a întors spatele omenirii, pentru că a văzut mult prea mult rău în jur, iar îngerii lui Dumnezeu coboară pe pământ în căutarea unui nou Mesia. Or, acest Mesia este un Mesia atipic, îl găsim acolo unde ne-am fi aşteptat mai puţin, după clişeele noastre, şi acesta e unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le descoperi în text. Dincolo de problematica socială a minorităţilor, a orientărilor sexuale, este o piesă în care, paradoxal, cei care ar fi trebuit să creadă în îngeri nu-i văd, iar proscrişii, cei despre care te-ai gândi că nu pot să acceadă în zona aceasta, sunt cei care cred în existenţa lor".

Decor în evoluţie

Decorul spectacolului este în permanentă evoluţie şi se construieşte în timp real, în faţa spectatorilor, care sunt martori la toate transformările pe care acesta le presupune. De la o reprezentaţie la alta, o actriţă vopseşte scena, iar desenele ei sunt de fiecare dată altele.

"Este o piesă religioasă, despre un Dumnezeu care e dorit, dar care a întors spatele omenirii."

Victor Ioan Frunză

regizor

„«Îngeri în America» a fost un pariu pentru mine"

Victor Ioan Frunză, un artist inovator Foto: arhiva adevărul

După „Cântăreaţa cheală şi Lecţia" de la Teatrul de Comedie şi „Furtuna" de la Centrul UNESCO, „Îngeri în America" este al treilea spectacol pe care îl montaţi pe o scenă din Bucureşti, după o destul de lungă despărţire de Capitală. De ce v-aţi oprit la textul în două părţi al lui Tony Kushner?

Este un proiect mai vechi, pentru că tema piesei se încadrează în programul meu regizoral. Spun asta tocmai pentru că am observat multe luări de poziţie, în ultima vreme, împotriva conceptului de „program regizoral", care e foarte greşit înţeles. A avea program regizoral nu înseamnă să ştii ce vei monta şi pe lumea cealaltă, cum s-a scris în presă, ci să ai nişte direcţii, teme care te interesează... Iar în momentul în care ai aceste direcţii, textele vin către tine. „Îngeri în America" se încadrează în direcţia destul de amplă a eroilor al căror tragism se exprimă prin ratarea lor. Eroi surprinşi într-un moment de tragică ratare...

În vederea proiectului aţi făcut o audiţie impresionantă. Cum arată, din perspectiva unui regizor de scenă consacrat, lumea tinerilor actori?

E adevărat. La audiţie a venit un număr extrem de mare de oameni. Ne-am oprit la 500 pentru că nu mai puteam. Noi eram pregătiţi să terminăm în câteva zile şi a durat trei săptămâni. Devotamentul oamenilor, faptul că au venit în număr atât de mare pe mine m-au impresionat. Iar cei care au rămas au participat la un fel de iniţiere teatrală la care am luat parte şi eu. Am repetat într‑o altă sală decât a teatrului, am stat acolo vreo două luni până am mers pe scenă. Stăteam împreună mult timp şi lucrurile s-au legat frumos. Iar la începuturile repetiţiilor totdeauna, timp de două-trei ore, vorbeam despre teatru. Mi-aş dori ca cei care au în mâini destinele teatrului să fi auzit ce spun aceşti actori tineri, să fi aflat cum văd ei teatrul. Pentru că, din perspectiva lor, această artă are o cu totul altă faţă decât o vedem noi pe la festivităţile poleite.

Ce aduce nou în peisajul teatral din România spectacolul care va avea premiera luna următoare la Teatrul Metropolis?

Din punct de vedere formal, va fi prima încercare de teatru în serial din România. Apoi, cele două texte sunt considerate printre cele mai bune zece piese ale secolului trecut. Este prima oară când textul este tradus integral în limba română şi jucat integral. Iar mie, personal, mi-a plăcut acest pariu de a face pe mica scenă a Teatrului Metropolis un text de o asemenea amploare. Cum spune Shakespeare, „să faci să încapă pe aceste biete scânduri o lume întreagă". Dincolo de faptul că va fi bun sau rău, spectacolul este un demers necesar într-o mişcare teatrală uniformizată.


http://www.adevarul.ro/cultura/Romania_va_avea_pentru_prima_oara_teatru_in_serial_0_540546630.html

sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu