actor

Sol Invictus

duminică, 21 iunie 2015

Inflația Maeștrilor

De câte ori aud sau citesc despre cutare maestru sau cutare maestră a scenei teatrului românesc nu mă pot abține și mă întreb ce anume, sau mai bine zis cine anume i-a făcut pe acești artiști maeștri? N-am să îi numesc, sunt convins ca toată lumea cunoaște cel puțin un maestru sau o măiastră, dar cum, Doamne iartă-mă, putem să le spunem maeștri unor regine și împărați ai șușelor la umbra cărora nu a crescut nimic. Mi-ar plăcea atât de mult să îi văd altundeva decât pe afișele de pe garduri și stâlpi prin care își promovează spectacolele ieftine cu bilete scumpe. Altundeva decât pe la televizor depănând amintiri. Altundeva decât pe la gale de premiere înșfăcând lacom, dar cu sfială, deh, un premiu și ținând câte un discurs ionescian. Aș vrea să îi văd în școli, în teatre, alături de actori la început de carieră pe care să îi ajute, să îi învețe și să îi încurajeze.

Maeștrii sunt triști ca nu mai sunt maeștrii de altă dată cu care să-și împartă măiestria. Maestrul Teatrului Național, s-a transformat brusc în promotorul tinerilor, speriat un pic de aplombul unor tineri cu care a șters pe jos și de faptul că aceștia, atinși de virusul care unește și salvează, s-ar putea ca într-o zi să întoarcă fața către Teatrul Național, acolo unde în lipsă de viziune, proiecte și teatre în care să lucreze se mai adună din când în când în jurul unei cauze. Maeștrii școlii de teatru se ceartă între ei aruncând de pe geam în curtea școlii insulte primitive.

Mă întreb, cum poți să fii maestru fără discipoli?

Vorbesc de pe o poziție privilegiată și da, s-ar putea spune că îmi dă mâna. Am avut norocul de a întâlni un maestru din al cărui sistem de valori ma revendic și îl împărtășesc. Întâlnirea mea cu Victor Ioan Frunză este cea mai importantă întâlnire din viața și cariera mea. Ceea ce sunt se datorează în mare măsură acestei întâlniri. Dar maestrul meu este printre ultimii mohicani. Sunt un răsfățat al sorții să pot spune că am cunoscut un maestru.

Acest scurt articol nu este o frondă, nici un elogiu. Este o constatare personală a unei situații anormale. Nu cred că vârsta, notorietatea sau egocentrismul sunt atributele unui maestru. Așa că hai să ne mai oprim din ridicat statui și să privim ce a crescut în umbra lor rece de bronz...ceva concret, valoros și durabil....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu